Organizarea socială a îngrijirii a devenit una dintre principalele provocări pentru politicile publice atât în Spania, cât și în America Latină. În timp ce în Spania recenta reformă a Legii dependenței și a legislației privind dizabilitățile, aprobată de Congresul Deputaților pe 16 iulie, introduce schimbări substanțiale în modelul de îngrijire, în Mexic organizațiile societății civile solicită investiții mult mai mari pentru implementarea unui sistem național care există doar pe hârtie de ani de zile. Ambele situații au același diagnostic: îngrijirea nu poate fi susținută fără o finanțare suficientă și condiții decente de muncă.
Reforma spaniolă, lăudată de Platforma Socială din Castilia și León, consolidează îngrijirea la domiciliu, extinde asistența personală și sprijinul pentru locuințe și îmbunătățește protecția copiilor sub șase ani. De asemenea, introduce modificări fiscale care ușurează povara financiară pentru familii și elimină regulile de incompatibilitate dintre prestații, permițând combinații mai flexibile de servicii. În plus, timpul maxim de procesare a cererilor este redus la trei luni și este creat un punct unic de contact pentru gestionarea prestațiilor - un pas înainte care promite să elimine o mare parte din birocrația care a împiedicat sistemul în mod tradițional.
Figura îngrijitorului este inclusă în lege
Una dintre cele mai importante etape ale reformei este recunoașterea explicită a îngrijitorului principal, o figură care, în practică, susține sistemul, dar căreia până acum îi lipsea un sprijin juridic specific. Această persoană va avea dreptul la informare, formare și sprijin, precum și la măsuri care garantează continuitatea îngrijirii în caz de boală gravă sau spitalizare. Cu toate acestea, organizațiile de îngrijitori avertizează că recunoașterea juridică nu rezolvă încă probleme precum remunerația, contribuțiile la asigurările sociale sau pensionarea anticipată.
Reforma include, de asemenea, un nou articol 35 bis privind calitatea ocupării forței de muncă, care impune stabilirea unor criterii pentru a garanta un personal suficient în centre și va permite evaluarea unor indicatori precum salariile, orele de lucru și angajarea temporară, defalcați pe sex, vârstă, origine și tip de angajator al serviciilor. Acesta este un pas important către îmbunătățirea condițiilor de muncă într-un sector tradițional precar și feminizat, deși dezvoltarea sa normativă va fi esențială pentru a se asigura că nu rămâne doar o declarație de intenție.
Mai multă protecție și costuri fiscale mai mici pentru familii
Pe plan economic, reforma extinde beneficiile scutite de impozitul pe venit, inclusiv cele legate de îngrijirea familiei, asistența personală și sprijinul pentru locuință. De asemenea, se prevede că ajutorul social de urgență destinat acoperirii nevoilor de bază nu va fi considerat subvenții, evitându-se astfel impozitarea sa ca câștig de capital. În plus, serviciile sociale sunt recunoscute ca servicii esențiale, o modificare a statutului care ar putea avea implicații profunde asupra finanțării lor și asupra obligației autorităților publice de a le garanta.
Un alt aspect cheie este crearea unui grup de lucru la nivel de stat privind finanțarea și sustenabilitatea sistemului de îngrijire pe termen lung, care va analiza nevoile economice reale și va stabili criterii pentru determinarea cheltuielilor. Reforma propune ca contribuția comunităților autonome să fie cel puțin echivalentă cu cea a guvernului central , cu obiectivul de a ajunge la 50% din finanțarea de stat. Acesta este unul dintre punctele cele mai așteptate, deoarece decalajul dintre drepturile recunoscute și resursele disponibile a fost o critică de lungă durată la adresa sistemului.
Provocarea mexicană: buget insuficient și coresponsabilitate în așteptare
Peste Atlantic, Mexicul se confruntă cu o provocare similară, dar cu un decalaj și mai mare. Potrivit Consorțiului de Organizare a Întâlnirii Naționale „Viitorul Îngrijirii în Mexic”, format din zece organizații naționale și internaționale, bugetul actual este insuficient pentru a construi un sistem universal. Până în 2026, cheltuielile publice preconizate pentru programele federale legate de îngrijire reprezintă doar 1,21% din PIB, o cifră mult sub cele 2,9% pe care OIM le estimează ca fiind necesare pentru investiții publice adecvate.
Organizațiile raportează că nouă din zece persoane cu dizabilități nu au acces la îngrijiri specializate și că doar 2% din serviciile publice sunt destinate adulților în vârstă. În plus, situația precară a angajării lucrătorilor din domeniul îngrijirii este alarmantă: doar 2 din 100 de lucrători casnici au acces la securitate socială, iar șapte din zece nu primesc nicio prestație în afară de salariu. Lipsa drepturilor de muncă pentru îngrijitori reprezintă o urgență , mai ales având în vedere proiecțiile conform cărora sectorul de îngrijire va fi unul dintre cei mai mari creatori de locuri de muncă în următoarele decenii.
Coresponsabilitatea ca axă transformatoare
Atât în Spania, cât și în Mexic, dezbaterea privind îngrijirea a evidențiat necesitatea transformării normelor culturale care au atribuit din punct de vedere istoric această sarcină femeilor. Responsabilitatea comună între bărbați, familii, stat, sectorul privat și societate este un principiu central al propunerilor. În Mexic, Consorțiul a făcut apel la toate cele trei niveluri de guvernare, la legislatori, la societatea civilă și la sectorul privat pentru a-și uni forțele pentru a consolida un sistem național, cu scopul de a construi o politică publică pe termen lung care să asigure îngrijirea ca drept garantat și responsabilitate colectivă.
La nivel regional, Secretariatul Național pentru Îngrijire din Uruguay și Institutul Național pentru Dizabilități (INADIS) au promovat un schimb de replici privind provocările construirii unor sisteme complete de sprijin și îngrijire care să consolideze autonomia persoanelor cu dizabilități. În cadrul celei de-a șasea reuniuni a Conferinței Regionale privind Populația și Dezvoltarea în America Latină și Caraibe, organizată de CEPAL, Valentina Perrotta, director adjunct al Secretariatului Național pentru Îngrijire, a subliniat necesitatea „de a ne îndrepta către sisteme de îngrijire, dar și, și mai presus de toate, către sisteme de sprijin pentru luarea autonomă a deciziilor”. Această schimbare de limbaj și abordare este solicitată și în alte țări din regiune.
Reforma spaniolă, la rândul său, include măsuri specifice pentru persoanele cu dizabilități, cum ar fi accesibilitatea universală ca drept, rolul facilitatorului procedural și un angajament de a elabora o viitoare lege privind profesiile de intervenție socială. De asemenea, introduce măsuri de protecție pentru femeile și fetele cu dizabilități și impune evaluarea continuă a impactului de gen al politicilor. Aceste progrese, împreună cu birocrația redusă și condițiile de muncă îmbunătățite, indică o schimbare în orientarea sistemului: mai multă îngrijire la domiciliu, o capacitate mai mare de a combina serviciile de sprijin și o recunoaștere reală a îngrijitorilor.
Cu toate acestea, atât în Spania, cât și în Mexic, multe dintre aceste măsuri vor necesita în continuare dezvoltarea de reglementări și acorduri între organismele guvernamentale pentru a deveni drepturi efective. Finanțarea rămâne principala provocare, iar decalajul dintre ceea ce prevăd legile și ceea ce primesc efectiv familiile este încă enorm. Calea către un sistem de îngrijire care garantează autonomia, egalitatea și demnitatea atât a îngrijitorilor, cât și a celor care primesc îngrijire este lungă, dar reformele recente și presiunea din partea societății civile au reușit să plaseze acest sistem în centrul agendei politice.
Consolidarea unui sistem de îngrijire universal și sustenabil nu este o utopie, dar necesită voință politică, investiții susținute și o schimbare culturală profundă. Reformele aprobate în Spania și revendicările organizațiilor din Mexic coincid asupra unui punct fundamental: îngrijirea este un drept, nu o favoare, iar organizarea ei nu poate continua să cadă pe umerii femeilor . Provocarea acum este de a transpune legile în realități concrete, cu bugete suficiente, servicii accesibile și condiții de muncă decente pentru cei care susțin viața.